Fundația Hațegan a organizat concertul „Legends” la Timișoara din cadrul turneului național cu același nume. Flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon) au pregătit Turneul Național “Legends”, proiect în cadrul căruia au  susținut un concert extraordinar la Iulius Gardens din Timișoara, pe 29 Septembrie 2020, de la ora 19:00. “Legends” aduce publicului din România o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică, la trei instrumente cu o sonoritate specială.

Led Zeppelin, Metallica, Iron Maiden, Aerosmith, Nirvana, Depeche Mode, Deep Purple, Guns N’ Roses, sunt doar câteva dintre marile ”legende” prezentate într-un program electrizant de cea mai înaltă ținută. Cu un concept în care Classic Rock Meets Contemporary Classics,“Legends” este inovator, atractiv și emoționant depotrivă, fiind dezvoltat împreună cu compozitori contemporani români și străini, pentru o formulă camerală unică în România – flaut, marimbă și vibrafon.  Protagoniștii turneului sunt deja cunoscuți publicului din România în urma unor serii de concerte extrem de iubite și de cerute precum “La Vida Loca”, ”Origins”, ”Romanian Rhapsody”, “Bits of Romanian Beats” sau “Vibraimba”. Este vorba despre flautistul Matei Ioachimescu, artist (re)cunoscut al scenelor internaționale, care, prin interpretarea sa spontană și creativă și prin felul în care transmite emoția  și interacționează cu publicul, este considerat un adevărat ”rockstar” al muzicii clasice. Odată cu acest proiect, Matei Ioachimescu (artist stabilit la Viena), revine pe scenele din România în compania lui PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu – marimbă, Răzvan Florescu – vibrafon), un grup cameral original, de excepție, care deja se impune pe scenele internaționale. Împreună, îmbinând creativitatea cu tehnica remarcabilă, cei trei artiști vor explora noi teritorii muzicale în seria de concerte “Legends”, oferind publicului o experiență sonoră complet nouă. Printre compozitorii care au dedicat lucrări acestui proiect, îl regăsim pe Gabriel Mălăncioiu (cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, compozitor român de excepție, cu lucrări cântate în toată lumea, de către ansambluri prestigioase), cu lucrarea “in Time”, inspirată de melodia “Child in Time” a trupei Deep Purple.

Informații despre artiști

Matei Ioachimescu – flaut. Celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho afirma despre Matei Ioachimescu: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”Flautistul Matei Ioachimescu este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over, susținând o activitate concertistică impresionantă. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș în care s-a și stabilit. De-a lungul carierei sale a obținut mai multe importante distincții și burse (precum cele de la Fundația Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation), a colaborat cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni internaționali și a concertat pe renumite scene din Europa și Japonia, precum: Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall. Albumul de debut, intitulat “Lumiere” și realizat în colaborare cu pianista Cătălina Butcaru, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două  instrumente. Ca solist prezintă atât concerte clasice, cât și prime audiții ale unor compozitori contemporani, împreuna cu orchestre filarmonice din țară și din străinatate. Este cunoscut pentru turneele naționale Paris, Playlist, Culorile Sunetelor și mai recent La Vida Loca (proiectul cu succes internațional pe scene din România, Austria, Polonia și Estonia), care a adus în Martie 2019 albumul cu același nume. Matei Ioachimescu este membru fondator al Green Thing Ensemble. Pentru  activitatea  sa  intensă  și calitatea  înaltă  a proiectelor  susținute, i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către Ministerul de Externe al Austriei. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

http://www.mateiioachimescu.com

PERCUSSIONescu– Versatilitatea, sensibilitatea, virtuozitatea și interesul permanent pentru inovație, sunt elementele care definesc PERCUSSIONescu,  singura formație camerală de percuție din România înființată în anul 2016, de către tinerii muzicieni Irina Rădulescu și Răzvan Florescu. Inițiativa celor doi are ca fundament pasiunea comună pentru muzica de cameră și pentru muzica nouă deopotrivă, precum și afinititatea pentru instrumentele melodice, respectiv vibrafonul și marimba, două dintre cele mai sofisticate și spectaculoase instrumente de percuție. Direcția muzicală pe care o propune PERCUSSIONescu este inedită, aceștia căutând în permanență să împărtășească publicului muzica ce se află la granițele a trei stiluri distincte: clasic, jazz și clasic-contemporan. Abordarea îndrăzneață și originală a celor doi a fost imediat observată și apreciată încă de la debut, câștigând notorietate cu fiecare apariție. Printre cele mai importante realizări ale formației se numără reprezentarea Universității Naționale de Muzică din București la Festivalul și Concursul internațional “Umanitaria” din Milano (2017), obținerea dublei burse Erasmus pentru anul universitar 2018-2019 la Academia de Muzică Janaček din Brno, Cehia (prima bursă Erasmus  oferită de UNMB pentru o formație camerală) și nu în ultimul rând, debutul internațional ce a avut loc în luna Decembrie a anului trecut, prin susținerea unui concert în cadrul Festivalului Internațional de Percuție din Brno. În prezent, fac parte din proiectul “Connectarts”, prima platformă online din România dedicată promovării Profesioniste a tinerilor interpreți de muzică clasică/contemporană.

www.connectarts.ro/proiecte/duo-irina-radulescu-razvan-florescu/

Mai multe informații pe:  http://www.facebook.com/IoachimescuPercussionescu/. Proiectul “Legends” este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). . Partener: Forumul Cultural Austriac București

Where there is no community of culture, there is no reciprocity of responsibility

Constantin Pavel