Timișoara, 24 martie 2022 - Fundația Hațegan dă startul înscrierilor în cadrul programului The Duke of Edinburgh’s International Award în Județul Timiș.
Programul Award va fi derulat de Fundația Hațegan împreună cu unitățile de învățământ partenere.
În prima etapă, Fundația Hațegan invită cadrele didactice interesate să devină Lideri Award în cadrul programului să se înscrie prin completarea unui formular. Cei înscriși vor participa la un curs oferit de fundația The Duke of Edinburgh’s International Award România, devenind astfel Lideri Award, după care vor derula programul în unitatea de învățământ unde predau, ca mentori ai tinerilor elevi. Primul curs are loc pe data de 2 aprilie a.c.
În paralel, Fundația Hațegan invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 ani din Județul Timiș care nu vor avea în școala lor derulat programul, să se înscrie direct prin completarea acestui formular.
„Suntem foarte încântați de parteneriatul cu The Duke of Edinburgh’s International Award prin care putem îmbogăți oferta proiectelor de formare personală oferite de Fundația Hațegan tinerilor din regiune. Misiunea noastră e să oferim tinerilor cât mai multe oportunități de dezvoltare, ocazii de voluntariat și proiecte educaționale. Mulțumim partenerilor noștri pentru că împreună putem să creștem o nouă generație de tineri cu o viziune internațională și conectați la comunitatea globală a tinerilor implicați.” - Oana Romocea, Director Executiv, Fundația Hațegan
„Nu a fost nicicând mai important să echipăm tinerii cu abilități și încredere pentru viață și să formăm adulții pentru a le fi alături în acest proces. De mai bine de 60 ani programul Award continuă să crească și să transforme viețile tinerilor din mai mult de 130 țări. Prin dezvoltarea de abilități universale și transferabile, Award-ul îi inspiră pe tineri să preia controlul, să facă propriile alegeri și să-și construiască propriul program unic, ajutându-i să și găsească scopul, pasiunea și locul în lume.” - Shajjad Rizvi MBE, Președinte al Fundației The Duke of Edinburgh’s International Award România
DESPRE THE DUKE OF EDINBURGH’S INTERNATIONAL AWARD
The Duke of Edinburgh’s International Award este liderul global al programelor de tineret, destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-24 ani. Indiferent de mediul de proveniență, contextul economic sau social al tinerilor, programul aduce o îmbunătățire reală în viața lor și le oferă șansa să exceleze și să fie recunoscuți la nivel internațional pentru acest lucru.
Lansat în anul 1956 în Marea Britanie de Principele Philip, Duce of Edinburgh, Kurt Hahn, expert în educație german și fondatorul Outward Bound, și Lord Hunt, liderul primei ascensiuni de succes a muntelui Everest, programul Award este sprijinit și recunoscut de Familia Regală Britanică cu ASR Principele Edward ca Președinte al Fundației internaționale, iar în România este patronat de Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei române. Programul aduce împreună cunoștințe noi, distracție și natură, astfel încât fiecare tânăr are parte de experiențe memorabile și dezvoltare de abilități de viață care vor fi de ajutor în viitor, atât în viața profesională, cât și în viața personală. De la lansarea de acum mai mult de 60 ani, programul Award a inspirat 8 milioane de tineri și le-a transformat viețile. Prin educația non formală și învățare, acesta poate juca un rol critic în dezvoltarea personală a tinerilor şi este realizabil pentru fiecare persoană care decide să accepte această provocare.
Programul Award încurajează tinerii să își construiască propriul program prin activitățile alese, să își stabilească obiective personale dar mai ales să se provoace pe ei înșiși pentru a-și atinge obiectivele stabilite. Acesta are 3 nivele: Bronz, Argint și Aur, și 4 secțiuni de dezvoltare: voluntariat, activități fizice, abilități personale și aventură. Încununarea acestora o reprezintă conceperea și implicarea tinerilor într-un proiect complex ce poartă numele de proiect rezidențial, alături de o recunoaștere a întregului progres la nivel internațional.
DESPRE FUNDAȚIA HAȚEGAN
Fundația Hațegan a fost fondată în 2012 cu scopul de a sluji comunității prin proiecte și inițiative. Pe parcursul anilor, direcția fundației s-a concretizat în trei mari linii de acțiune: cultură, educație și bunăstare.
Pentru mai multe informații despre program puteți accesa site-ul www.dofe.ro și https://fundatiahategan.ro.